Filip Lăzăreanu: “Nu am primit niciodată nimic de-a gata!”

“La fiecare club la care am activat, nu am mers ca și titular impus. A trebuit întotdeauna să îmi câștig locul și după ce mi-am câștigat locul în echipă, a trebuit să lupt din nou ca să îl mențin.”

Lăzăreanu Filip este un jucător de fotbal, care activează în prezent la echipa Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca, din liga a 3-a, seria a V-a. Are 35 de ani și a jucat până în prezent la: Universitatea Cluj, Cfr Cluj, Fc Zalău, Bihor Oradea, Petrolul Ploiești, Nyiregyhaza Spartacus, Kecskemeti, Fc Botoșani, Gloria Bistrița, UTA Arad, Whitehawk FC.

La 13 ani a început să ia fotbalul mai în serios, până atunci a practicat mai multe sporturi:fotbal, karate, ciclism, înot, atletism, le-a făcut cam pe toate, dar a rămas la fotbal pe postul de portar.

A început junioratul la echipa U Cluj, până a ajuns la echipa de tineret și la scurt timp a promovat la echipa mare, reușind să debuteze la vârsta de 17 ani în prima ligă.

Lăzăreanu Filip este fiul fostului mare portar al Universității Cluj și actualul cunoscut avocat Marcel Lăzăreanu. Tocmai tatăl său este și omul care l-a ajutat cel mai mult la începuturile carierei. Ne povestește că la început nu l-a crezut că își dorește cu adevărat să devină fotbalist, dar după 14, 15 ani a început să fie prezent la meciuri, să facă antrenamnete împreună, să îi dea anumite sfaturi, sugestii, să îi spună anumite șmecherii despre fotbal.

“Realizarea mea profesioanală e în primul rând că joc și reușesc să fiu sănătos și că am jucat la un nivel de fotbalist profesionist. Atunci poți să spui că te-ai realizat profesional. Pe lângă asta, bineînțeles și material te poți realiza.”

Când era mic și era copil de mingi la U Cluj, se gândea dacă o să joace vreodată pe acel stadion. Acest vis i-a fost împlinit, dar apoi s-a transferat la Cfr Cluj, unde a evoluat trei ani de zile, a promovat cu echipa până în divizia B, caracterizează această perioadă ca fiind una în care a avut meciuri bune și a acumulat experiență. A urmat plecarea la Zalău, unde a stat doi ani aavut o echipă extraordinară, liga a2-a, locul 4. De acolo a plecat la Fc Bihor, doi ani de zile a jucat bine,  tot liga a 2-a și apoi a jucat la Petrolul, după care a trecut la alt nivel maturizându-seaproape complet ca fotbalist. A jucat în Ungaria patru ani de zile, acolo unde într-adevăr s-a făcut diferența între portarul care apără din talent, reflexe și un portar cerebral. Spune că apogeul carierei a fost în Ungaria.

Întâmplător a ajuns în Ungaria. Era pe punctul de a semna cu Fc Național, când l-a sunat un  impresar care era prieten cu un fotbalist român că au nevoie de un portar pentru prima liga maghiară. Îl întreabă dacă vrea să meargă, era nedumerit în acele momente îi spune acestuia că nici nu îl cunoaște și că este surprins de oferta primită, îi cere câteva minute pentru a se decide. Își suna familia și îl anunță pe impresar că este în drum spre Ungaria. A ajuns într-o zi de miercuri, iar sâmbăta a și a avut primul meci. Ne povestește că pe mulți dintre jucători nici nu știa cum îi cheamă, noroc că aveau numele pe spate. De acomodare, nici nu se mai pune problema, a fost o acomodare din mers, a învățat prima dată noțiunile de bază și mai apoi a început să vorbească limba maghiară.

Sunt câteva lucruri care diferă între fotbalul românesc și cel maghiar. Filip Lăzăreanu își aduce aminte că în Ungaria, când erai echipa oaspete, primeai doua mingi din partea portarului gazdă sau a antrenorului cu portarii cu care făceai încălzirea. Un alt lucru diferit este faptul că nu se duceau mai multe rânduri de echipamente, magazionierii vorbind între ei și aranjând totul. Cel mai important lucru scos în evidență este diferența între comportamentul jucătorilor maghiari și cei români în ceea ce privește arbitrul. Arbitrajul nu este la fel de blamat și înjosit ca și la noi.

“Eu am rămas surprins să văd așa ceva, în România n-am pățit, de unde așa ceva.Ține de fair-play, să respecți reguli și fiecare să își vadă de meseria lui.”

Viața profesională i-a influențat și studiile. A terminat facultatea de sport și a făcut și un masterat în managementul sportului. Este convins că școala contează, ca în orice domeniu. A făcut facultatea în paralel cu cariera de fotbalist, tocmai pentru viitor, pe când cariera de fotbalist merge spre apus să se apuce de antenorat.

Pe lângă familia care i-a fost mereu aproape, atât la bine cât și la greu, a mai existat un om care l-a influențat. Palop Andres este un portar spaniol care a evoluat la: Valencia, Villarreal, Sevilla și Bayer Leverkusen și a fost o inspirație pentru cariera sa.

Sportul l-a învățat să fie disciplinat, dar totodată spune că sportul de performanță nu înseamnă sănătate, deoarece apar repercursiuni imediat ce încetezi să îl mai practici. Un alt lucru învățat din sport este tăria de caracter, ajutorul pe care poți să îl oferi unui coechipier.

Ca și om se autocaracterizează ca fiind un om vesel, glumeț și plin viață. Retragerea e departe de a avea loc:

“Nu, nu m-am gândit la retragere nici vorbă, am 35 de ani și mă simt mai bine decât la 25, duc o viață profesionistă, mănânc sănătos, dorm, mă antrenez bine, sunt activ, nu am accidentări , dacă pot să joc până la 45 joc până atunci.”

Deja cariera de jucător e în paralel cu cea de antrenor. În prezent antrenează copiii, dar în viitor își dorește să facă pasul spre o echipă mare sau profesionistă.

Cea mai mare realizare profesională a lui Filip Lăzăreanu este faptul că a fost votat cel mai bun străin din campionatul Ungariei în 2007.

*Articol scris de Laura Irimiaș.

Use Facebook to Comment on this Post